Anul trecut, CF MOTO a introdus pe piata primul sau sportbike cu carenaj complet, 300SR ABS. Pentru sezonul 2021, modelul va fi disponibil in reprezentante cu incepere din aprilie, conform producatorului.
Motocicleta CF MOTO 300SR se situeaza intr-o arena competitiva unde se regasesc vedete ca modelele R3, Ninja 400 si 390 Duke, printre altele. Pretul accesibil face ca 300SR sa fie o alegere foarte atractiva in special pentru categoria de rideri incepatori. Aceasta motocicleta entry-level este potrivita celor cu permis A2.
CF Moto este un constructor chinez cu o experienta de peste 30 de ani in industria de motociclete, furnizand cadre si alte componente pentru diversi producatori, care apoi s-a afirmat prin lansarea de ATV-uri si motociclete. Colaborarea intre CF Moto si KTM a inceput in 2013 si s-a dovedit a fi un succes. Noua motocicleta 2021 CF Moto 300SR promite sa livreze un pachet avantajos, sofisticat in termeni de design si tehnologie.
In categoria din care face parte 300SR, performanta nu joaca poate rolul cel mai important, insa usurinta pilotarii si confortul per ansamblu sunt esentiale. Din punct de vedere al specificatiilor, se pare ca 300SR are chiar un usor avantaj in fata modelului concurent R3 datorita output-ului maxim al motorului. Puterea si cuplul sunt pur si simplu mai accesibile si lineare in livrare, lucru grozav pentru riderii incepatori si pentru toti cei care fac naveta. Designul este realizat de KTM si este influentat de stilul motocicletelor de curse mai mari. Manevrabila si usoara, 300SR are un look contemporan, indraznet si modern.
„Inima” acestei motociclete CF Moto este motorul cu 1 cilindru, 4 timpi, 292cc, racit cu lichid care dispune de tehnologie impresionanta, rezultand in vibratii scazute, uzura mecanica redusa si oboseala mica resimtita de rider. Sistemul Bosch EFI contribuie la eficienta de consum si emisii diminuate. Esapamentul este o unitate in stil MotoGP care furnizeaza o nota acustica decenta. Pachetul include o cutie cu 6 viteze moderna. Cadrul tubular trellis din otel este o reminescenta a vehiculelor KTM. Suspensia este alcatuita din furci USD 37mm pe fata si monoamortizor pe spate. Frane J. Juan echipate cu ABS (Continental). Rotile usoare si anvelopele radiale CST sustin o greutate de 165 kg. Sasiul lucreaza extrem de bine pe toate suprafetele si in orice conditii, atat in linie, cat si in curbe. La viteza de autostrada, CF Moto 300SR se dovedeste stabila. Pe strazile din oras, designul zvelt si manevrabilitatea usoara fac din acest model un partener excelent pentru tranzit zilnic. Instrumentarul multifunctional cu display color TFT ofera acces facil la informatii si include modurile Sport si Economic, iar tahometrul este in stil analog. Alte caracteristici: lumini LED complete, conectivitate smartphone, sa de inaltime 780mm, garda la sol 135mm.