Acasă > Stiri  >  In Italia, guvernul s-ar putea sa subventioneze cu 50% pretul protectiilor spate si sistemelor airbag pentru motociclisti

In Italia, guvernul s-ar putea sa subventioneze cu 50% pretul protectiilor spate si sistemelor airbag pentru motociclisti

5 minute
In Italia, guvernul s-ar putea sa subventioneze cu 50% pretul protectiilor spate si sistemelor airbag pentru motociclisti

Stiati ca in lume exista tari ale caror guverne se ocupa de binele cetateanului? Iar acest bine nu inseamna o sacosa cu un litru de ulei, un kilogram de zahar si o punga de malai in campanii electorale si in rest cu cisterne de dispret si bataie de joc, cum am auzit ca se intampla intr-o anumita tara?

Si mai stiati ca uneori, binele e facut chiar cu forta, deoarece exista macar un calcul meschin ca e mai usor sa previi, decat sa repari? Si ca cetatenii contribuie la buget, inclusiv la cel responsabil cu “binele cu forta”, fara sa fie implicati neaparat in domeniul acela, deoarece si ei apartin unor alte domenii, ca hobby, ca profesiune, in care se fac fonduri la buget.

f30909381

Uite, de exemplu, Italia. Fara sa fiu prea stapan pe mecanismele legislative ale statului italian, am inteles dintr-o stire recenta ca a aparut o propunere legislativa potrivit careia, la achizitia unui costum de protectie pentru motociclisti, prevazut cu sisteme airbag, guvernul italian va subventiona 50% din cost. Altfel spus, statul incurajeaza motociclistii sa-si securizeze si protejeze trupul la jumatate de pret.

In acest moment, tehnologia cu sistem airbag incorporat in costumul de protectie este obligatorie in competitii precum MotoGP, iar costul unui astfel de costum pentru “muritori” nu este tocmai accesibil oricui. In principal, doua mari companii, ambele italiene, domina piata costumelor cu sistem airbag: Dainese si Alpine Stars, de unde rezulta ca statul italian cumva sustine cele doua companii, inclusiv prin aceasta masura, daca va fi adoptata.

dainese-portfolio-4

Fiind vorba de o tehnologie revolutionara, relativ noua, este evident ca preturile sunt pe masura, iar multor posesori de motociclete destul de inaccesibile sau oricum, situate la coada listei de prioritati. De aceea guvernul italian vine cu o astfel de solutie cu adevarat generoasa, de a sustine jumatate din pretul respectiv.

Dar pe de alta parte, masura priveste si aparatorile „clasice”, nu asa de costisitoare pentru bugetul unui italian de rand, de aceea se poate ca masura sa fie binevenita. Si in curand, parca o vad si obligatorie, inclusiv pentru scuteristi. Hahaha, parca vad vara, la 40 si ceva de grade, un ditamai „carabusul” pe un biet scuter de 50cc.

dainese-jacket

Proiectul de lege ii are drept initiatori pe Vicenzo Garofalo, presedintele Comisiei de Transport din Camera Deputatilor, plus factorii de drept care supravegheaza aplicarea bugetelor guvernamentale, pe baza unor rapoarte furnizate de catre Confindustria ANCMA (Asociatia producatorilor de accesorii velo-moto din Italia) si FIM (Federatia Italiana de Motociclism), care stau la baza initiativei, in realitate.

Interesul tuturor partilor este ca masura sa fie adoptata de urgenta, cu prioritate, astfel incat sa se creeze deja bugetul pentru anul urmator, din care sa provina fondurile de subventionare. Astfel, chiar azi a avut loc intalnirea cu ministrul adjunct al Economiei si Finantelor, in care s-a discutat subiectul pe larg.

dainese-img_4250

In Italia exista in jur de 8 milioane de vehicule cu doua roti, inclusiv mopede si scutere, iar siguranta utilizatorilor a devenit o prioritate la nivel national. Italia sustine din rasputeri deplasarile urbane si navetele, avand ca rezultat descongestionarea traficului si reducerea poluarii. In ciuda progreselor tehnologice din industria moto, dar si in privinta infrasturcturii (care au dus la o scadere cu 30% a victimelor accidentelor cu vehicule pe doua roti, in ultimii cinci ani), raman multe de facut, la nivel de 2014, cel mai recent raport arata ca au fost 814 decedati si peste 55.000 de raniti in accidente de motociclete (incluzand aici si mopede si scutere).

Un studiu recent efectuat de Istituto Superiore di Sanita, ca parte a unui proiect specializat, arata ca utilizarea dispozitivelor de protectie a spatelui (fie ca e vorba de protectie simpla, fie ca e vorba de sisteme airbag incorporate in costume), reduce cu 40% riscul de lezare a coloanei vertebrale in caz de accident. Pe de alta parte, acelasi studiu arata ca doar 25% dintre motociclisti utilizeaza in mod regulat echipamentele de protectie.

bionic_back_protector_air_front

Pe de alta parte, un studiu Confindustria ANCMA arata ca raspandirea pe scara larga a acestor protectii ar putea fi realizata prin introducerea unor scutiri fiscale. Adica, in momentul in care legea ar intra in vigoare (daca, bineinteles ar fi adoptata), bugetul afectat direct acestui domeniu nu ar trebui sa fie constituit si din el, producatorii si distribuitorii sa astepte sumele de la stat, ci din start, acestia sa beneficieze de un pachet de scutiri fiscale, agreate impreuna cu fiscul italian, astfel incat colectarea sa aiba in seama acest “discount” de 50%. Concret, nici nu ne intereseaza procedura, ci  importanta ramane aplicarea in plan practic.

Un calcul realizat tot de ANCMA spune ca proiectul implementat cu totul, adica inclusiv cu popularizarea dotarii cu astfel de echipamente la jumatate de pret, cu subventionare statala, ar presupune costuri de 2,5 milioane de euro. Corelativ, ar rezulta economii de peste 21 de milioane de euro pe an, cel putin, rezultate din asigurari medicale, tratamente dupa accidente, plus altele. Adica, aproape de 9 ori mai multe economii. In teorie si pe hartie, pare o “afacere” la care statul nu ar trebui sa stea pe ganduri. Ce parere aveti?

alpinestars-celer-leather-motorcycle-jacket-black-white-83560