În lineup-ul de vehicule side by side 2019 al producătorului Yamaha veți descoperi o nouă vedetă sub forma modelului Wolverine X2. Urmând lansării de anul trecut a SXS-ului cu patru locuri Wolverine X4, modelul cu două locuri este destinat cu predilecție explorării de trasee cu secțiuni înguste, tehnice și beneficiază de un șasiu compact și agil.
O noutate pentru sezonul actual este și varianta îmbunătățită YXZ1000R™ / Sport Shift (SS).
Din această linie nu lipsesc vehiculele cu accentuat caracter utilitar Viking și Viking VI cu 3 și respectiv 6 locuri și capacitate de remorcare de 680 kg (1500 lbs).
Vehiculele side by side 2019 Yamaha Wolverine X2, Wolverine X4 și modelele YXZ1000R / SS vin dotate cu sistem de navigație Yamaha Adventure Pro GPS, adăugând un plus de încredere în abordarea și explorarea traseelor pe care le vizitați pentru prima dată.
„De la vehicule recreaționale cu veleități sportive și până la veritabili parteneri utilitari, lineup-ul 2019 al companiei a fost creat să întreacă așteptările comunității de fani ai off road-ului”, a declarat Mike Martinez, vice președinte al departamentului ATV / SXS Yamaha. Acesta a mai adăugat și că „toate vehiculele sunt supuse unor teste minuțioase în condiții reale” pentru a asigura cel mai bun raport între confort, putere și performanțe de rulare.