Acasă > Stiri > Stiri ATVROM  >  Campionatul Mondial de Surf pentru Juniori ISA 2024

Campionatul Mondial de Surf pentru Juniori ISA 2024

3 minute
Campionatul Mondial de Surf pentru Juniori ISA 2024

Marile talente ale surfului mondial se intalnesc intr-o competitie stransa la La Bocana / El Sunzal, El Salvador, intre 3 – 12 mai. ATVRom il sustine pe tanarul concurent roman, Aris Voicu, la Campionatul Mondial de Surf ISA!

Campionatul Mondial de Surf pentru Juniori ISA 2024 si-a deschis portile pentru o editie plina de adrenalina, unde tinerii surferi de pretutindeni de pe mapamond au ocazia sa-si demonstreze abilitatile si lupta pentru a deveni campioni mondiali.

Intre 3 si 12 mai 2024 El Salvador Surf City este gazda unuia dintre cele mai importante evenimente din lumea surfingului, atragand atat participanti, cat si spectatori din toate colturile globului. Competitia nu doar sarbatoreste abilitatile desoebite ale tinerilor, ci si promoveaza valorile de prietenie, respect si sustinere reciproca pe care acest sport nautic le inspira la nivel international.

Aceasta editie marcheaza a doua participare consecutiva pentru tara noastra la Campionatul Mondial de Surf pentru Juniori ISA. Romania este prezenta anul acesta cu doi reprezentanti: Aris Gabriel Voicu si Arthur Sraum. Editia 2023 ramane un reper marcant in lumea surfingului romanesc, Aris Gabriel Voicu devenind primul surfer care a reprezentat Romania la un Campionat Mondial de Surf – o realizare colosala pentru comunitatea de surfing din Romania si care arata ca pasiunea si dedicarea ajuta la atingerea unor obiective indraznete.

Aris Gabriel Voicu a reprezentat cu mandrie culorile Romaniei in fata unui public international, demonstrand abilitati impresionante si un spirit competitiv de neegalat.

Participarea lui in cadrul prestigiosului eveniment nu constituie doar o realizare personala, ci si un exemplu care ii poate inspira pe toti tinerii romani care impartasesc pasiunea pentru surfing si sport extrem. Este o dovada ca, indiferent de resursele limitate sau de provocari, visurile pot deveni realitate prin determinare, perseverenta si munca. Visul lui Gabriel este de a reprezenta Romania la Jocurile Olimpice.

Campionatul Mondial de Surf pentru Juniori  ISA  2024 va oferi o platforma unica pentru tinerii surferi nerabdatori sa-si valorifice potentialul in fata unui public international, unde tinerile talente isi pot contura calea catre excelenta si pot inspira generatiile viitoare.

Campionatul Mondial de Surf ISA 2024 a stabilit un nou record impresionant de participare, atragand surferi din 54 de tari, cu un total de 442 de atleti intr-o competitie de nivel mondial.
Cu fiecare editie, Campionatul Mondial de Surf ISA devine tot mai popular, atragand un numar record de concurenti ce provin din intreaga lume. Aceasta editie este de departe cea mai mare si mai diversificata, reflectand pasiunea globala pentru surfing si popularitatea sportului in regiuni noi si neasteptate.

Toti cei interesati sunt invitati sa se alature acestei experiente incredibile si sa se bucure de frumusetea si emotia surfingului la cel mai inalt nivel. Pentru mai multe informatii despre Campionatul Mondial de Surf pentru Juniori ISA 2024, inclusiv programul complet si detalii despre participare, va rugam sa vizitati www.isasurf.org