Privind acest blender-drujba, acest blender criminal, aceasta drujba dementa cu blender atasat (nu stiu de ce, nu exclud niciodata nebunia in zona drujbei, chiar daca e vorba de taietori de lemne blanzi si calmi) sau cum am vrea sa o denumim, ma gandeam doar la faptul ca ii gasesc o unica utilitate. Poti servi o margarita, un daiquiri sau ce doresti sa prepari in blender, fara grija unei critici la adresa bauturii preparate. Adica, sa fim seriosi, daca se apuca cineva de preparat bauturi cu asa ceva, de ce i-ai face vreun repros?
In rest, oricum as lua-o (intr-un registru normal de logica si deductie), nu-mi dau seama ce a vrut creatorul unei asemenea unelte cu ea. Da, poate face dispozitive ciudate, da, poate sa imbine niste componente diferite, dar mai departe? Bine, probabil ca ar fi fost mai simplu un blender cu o bautura nu indeajuns de apreciata, intr-o mana si o bata in cealalta, daca nu suporti critica, dar asa ceva e prea mult. Sa-ti tii capacitatile mixologice sub autoritatea unei drujbe e ceva bolnav.
Dar sa vedem din ce se compune acest chainsaw-blender: o drujba, adica un fierastrau cu lant cu motor in doi timpi de 37cc (caruia i-a fost inlocuit lantul cu dinti original cu un lant de bicicleta – da, da, a devenit un instrument al pacii subit sau cum?), un mixer obisnuit si relativ ieftin, ghidon de motocicleta, clapeta de acceleratie, plus cablu de acceleratie, piulita hexagonala cu filet stanga si creatia frankensteiniana e gata.
Blenderele si drujbele au o rotatie in sensul acelor de ceasornic si ambii arbori ai motorului sunt cu filet stanga (opusul filetelor tipice). Acea piulita hexagonala face ca blenderul sa fie fixat la distanta de drujba si intreg complexul e gata. Si iata cum poti avea si cum sa prepari bauturi si cum sa fii respectat pentru asta, intr-o maniera unica.
P.S. Intr-un final am realizat ca, in secolul 21, poate mai exista riscul ca la o petrecere sa imparti sarcinile organizatorice prietenilor, iar cel care se ocupa de gheata, sa-ti arunce un bloc de gheata in bucatarie: “descurca-te mai departe, m-a rupt”. Drujba intra in actiune, musafirii sunt incantati, petrecerea reusita!
P.S. 2: Nu sunt foarte convins ca cel care a inventat blenderul cu drujba s-a gandit la astfel de situatie, totusi…