Stiu ca puristii or sa-mi dea cu articolul asta in cap, din ce stiu eu ce si cate motive: ca distrug ATV-ul, ca distrug gazonul, ca distrug franele camionului, in general, din orice motiv din care se poate comenta ceva, dar am sa spun ca nici ca ma intereseaza parerea lor.

Faza e atat de tare si seamana cu ajunsul acasa dupa o zi infernala si aruncat ciorapii dupa cum iti vine, numai sa te tolanesti in canapea, incat nimic nu m-ar convinge ca e ceva rau in asa ceva. Imi place tare mult ca nu mai pierzi o gramada de vreme cu rampele, in special in situatia in care te-ai intors de la o batalie cu noroaiele, in buna traditie a Calugarenilor anului 1595 si te mozolesti si mai rau decat esti. In orice caz, ar fi de studiat si varianta “Top! In camion!” adica inversul acestei faze, nu de alta, dar oricum e mai complicata. Are cineva vreo idee?

Faceam la inceputul lunii o trecere in revista a pacalelilor de 1 aprilie si constatam ca a fost un an foarte slab spre jalnic in privinta pacalelilor, cel putin in ce priveste site-urile pe unde am umblat. Una dintre stirile care m-au facut sa imi ucid umorul, ca inutil in aceasta lume, a fost ca in MotoGP au devenit obligatorii aripioarele, adica eleroanele alea de stabilitate, un soi de arme albe permise.

Povestea plecase de la faptul ca dupa etapa aia controversata din Argentina, in MotoGP, in care s-au intamplat atatea, incat o relatare ca “rulam si eu, tralalala, cand s-a luat dupa mine o aripioara a motocicletei Ducati din proximitate” nu facea decat sa mai intretina focul nemultumirilor de tot felul. Si dupa etapa asta, in Moto3 au fost interzise, in Moto2 de la anul, iar in MotoGP continua fara nici o problema. Si de aici poanta aia dezumflata, ca devin chiar obligatorii.

Printr-o ciudata schema, din ciclul “viata bate filmul”, la Jerez, unde a avut loc ultima etapa din MotoGP, alaturi de Ducati, Honda si Yamaha, alte doua echipe au intrat in “lumea buna” a purtatorilor de eleroane: Suzuki si Aprilia.

Suzuki, pana cand vor izbandi modelul perfect si infailibil pe care-l tot promit sarmanului Maverick Vinales, au infipt niste eleroane in motocicletele echipei si gata, sunt inaripati. Cu un stil care aminteste foarte mult de eleroanele din F1, noile aripioare ale Suzuki nu sunt nici asa agresive ca cele zburlite ale celor de la Ducati si au parut si mai de folos, daca aruncam un ochi pe tabloul rezultatelor.

Deocamdata nu s-a vorbit in interviuri despre eleroanele de la Suzuki Ecstar, caci altele sunt prioritatile jurnalistilor, cum ar fi viitorul lui Vinales, dar probabil ca la prima ocazie vom afla in ce masura acestea au influentat concret, pozitiv sau nu, clasarea satisfacatoare a pilotilor.

Dar nu numai Suzuki s-au inaripat. Se vorbea de pe la Austin despre iminentele update-uri pe care motocicletele Aprilia le vor suferi si a fost cumva o surpriza aparitia aripioarelor, in conditiile in care era vorba de motor, de frane, de sasiu chiar.

Concluzia e ca: vedeti mai baieti ca se poate si cu eleroane de bun-simt? Baietii de la Ducati, fireste, ca doar un eleron Ducati a fost vazut in Argentina ca incerca sa se stabileasca in spatele incercat al lui Marquez.

Prince a murit in urma cu cateva zile si, fara sa fiu vreun mare (sau chiar mic) fan, deplang intr-o oarecare masura disparitia unui extrem de talentat muzician, o forta a muzicii, in special la sfarsitul celui de-al douazecilea secol. Macar pentru simplul motiv ca ma ia cu capul cand vad “artistii” actuali. Dupa ce a fost anuntat decesul si a inceput obisnuita avalansa de recunostinta pe Facebook, a aparut destul de des si imaginea cu afisul Purple Rain, cea cu motocicleta. Si dupa ce am asistat la cateva discutii in contradictoriu privind marca ei, am lasat-o balta. Pentru ca, da! stiam ca nu e vorba de un Harley-Davidson, chiar daca asa pare de la distanta. Si iata ca ma uitam azi pe mai multe site-uri si, intr-un mod relativ ciudat, cei de la Motofire.com tratau acelasi subiect.

Si mi-au dat dreptate. Nu e altceva decat o Honda, nici macar vreun model la care sa se fi obosit prea mult cu customizarea, fiind un standard 1981 Honda CM400A, cu motor de 395cc, bicilindric, racit cu aer, cu o cutie automata cu doua viteze si destul de buna alegere pentru un tip deloc inalt, fiind recunoscut ca fiind un model entry-level cu saua joasa si ghidon accesibil. Sincer, nu am stiut exact ca e vorba de o Honda, cu atat mai putin acest model, insa am stiut ca nu e Harley.

Rotile au fost de asemenea modificate, insa maruntaiele motocicletei au ramas intacte. Dar ce-i cu carena aia? Pai vine, cica, de la un model clasic 1970’s Vetter Windjammer.

Care e concluzia, deci? Ca sa ai o motocicleta spectaculoasa (si Prince a fost un artist destul de flamboaiant, nu se situa tocmai in zona minimalismului), reteta e ca in primul rand sa ai un customer spectaculos, care sa stie ca nu mereu iti trebuie cine stie ce donor luxuriant.