Am vazut astazi un concept moto-cargo (electric) care ar putea fi traducerea in lumea moto a expresiei „a pune caruta inaintea cailor” si nu as putea afirma ca am ramas mut de uimire, ci mai repede am incercat sa-mi dau seama de ce as vrea asa ceva (daca, de exemplu, as fi „baiatu’ cu pizza).

EsCargo reprezinta o motocicleta electrica de transport (!), care are un sistem de suspensii fata si directie absolut unice, cu dubla articulatie, astfel incat intre tine, care stai pe sa si roata din fata, exista spatiul de transport de o lungime de un metru si ceva, inventata de un anume Oscar Fehlberg din Melbourne, Australia. Intreaga constructie si functionare reuseste sa-ti cam tulbure creierul de motociclist.

Gandirea lui Oscar se pare ca functioneaza in parametri normali, pana la un punct. Astfel, pornind de la supra-aglomerare in metropole (si cu siguranta, cu timpul vom schimba “supra” cu “mega” sau “terra”) si cu tendinta tot mai raspandita de a cumpara lucruri on-line, exista o cerere in crestere pentru sisteme rapide si eficiente de livrare. Da, exista in proiect livrarea cu drone, dar ramanand cu picioarele pe pamant, serviciul de curierat clasic (mai mult sau mai putin, dupa cum vedem) ramane baza in viitorul apropiat si mediu. Iar daca in ecuatie aducem utilizarea vehiculelor electrice cu emisii zero, am trait fericiti si sanatosi pana la adanci batraneti, mai ales ecologistii dintre noi.

De aici, incepem sa ne despartim de Oscar. E un tip simpatic, absolvent de design industrial si a fost inspirat de bicicletele-cargo olandeze, Bullitt, The Cetma sau Urban Arrow. Conceptul acestora e simplu, se adauga un spatiu de transport intre sa si roata din fata, principiul biciclitului este acelasi, iar roata din fata raspunde la comenzile ghidonului prin intermediul unor tije prinse intre ghidon si roata din fata, in lateralele sau sub bena de transport. Fata de bicicletele olandeze, EsCargo se lauda ca poate transporta sarcini de pana la 150 kg sau 175 litri, mai mult decat dublu sarcinii bicicletelor, ceea ce ii poate creste eficacitatea si rentabilitatea.

O alta diferenta e data de faptul ca nu pedalezi, ci astepti sa te propulseze motorul electric de 5 kW in croaziera, insa poate merge si pana la 15 kW, daca e nevoie urgenta.

Insa cel mai traznit lucru, nimic de zis, inventiv dar tare traznit, e faptul ca roata din fata, aia de hat-departe la peste un metru de tine este actionata printr-un sistem de franghii si roti de transmise Dyneema imprumutat de la vela. Da, am scris corect, vela unei barci. Deci puntea fata se directioneaza cu ajutorul franghiilor si prin actionarea unui sistem de cablaturi legat de osia care este tinuta intre cele doua brate articulate. Probabil ca se limpezesc lucrurile in imaginile urmatoare:

Oscar Fehlberg spune ca sistemul de directie nu are inca un nume, desi l-a tentat sa il denumeasca dublu-fuzeta (din cauza celor doua puncte de pivotare de pe fiecare brat) sau dupa sisteme similare gasite la alte modele existente. In orice caz, el ne asigura ca aceste corzi Dyneema, folosite in navigatia maritima sunt proiectate sa reziste la conditii extreme, fiind mai puternice chiar decat un cablu de otel si nu se intind in timp, ca acesta.

Interesant e si faptul ca acomodarea cu conducerea ciudateniei nu e asa usoara, cei care l-au testat au sustinut ca in primele cinci minute au vaslit literalmente cu picioarele pe jos, tot ceea ce au incercat sa faca a fost gresit si EsCargo-ul o vira in toate directiile, mai putin in cea dorita, in timp ce front-end-ul capatase vointa proprie si asculta numai de ea. Problema era data de faptul ca respectivii au incercat sa vireze in modul clasic: intorci de ghidon spre dreapta, in dreapta ti-e drumul, intorci in stanga, ai luat-o spre stanga. In realitate, e vorba de leaning, adica ideea de inclinare, pe care am vazut-o la unele scutere sau la unele motociclete cu trei roti (Piaggio MP3, Yamaha Tricity, Peugeot Metropolis sau viitorul Yamaha MWT-09 samd). Iti apleci corpul in directia respectiva si tragi simultan de ghidon.

Problema e ca parca-i si vad pe angajatorii de la compania de curierat: “Sunteti angajat, dar incepeti de saptamana viitoare, trebuie sa invatati sa mergeti pe motocicleta-cargo, pana atunci, eventual fara sa o stricati. / Pai stiu sa merg pe motocicleta, incep de maine? / Nu, nu stiti, jur ca nu stiti.” In fine, serios vorbind, se pare ca poti sa incepi sa te acomodezi in 10-20 de minute.

Mai sus, pe la inceput, am intrebat de ce as vrea sa conduc asa ceva. Intrebarea poate primi mai multe raspunsuri. Cu scaunul si directia situate in spate, iar cu roata fata mult mai in fata, se pare ca fac ca sarcinile asezate pe fata, intre osii sa echilibreze in mod optim integ vehiculul, spune Oscar. E foarte bine sa ai marfurile cat mai jos posibil si pe fata, e o treaba de fizica si de logica, caci e mai greu sa te rastorni sau sa-ti pierzi echilibrul si stabilitatea. Bateriile sunt inca asezate in punctul cel mai de jos. Apoi, un alt argument e ca ai marfurile in fata ta si stii ca sunt intacte. Sincer, pe mine ma amuza acest argument, caci fara sa am vreo tangenta cu vreo firma de curierat, mai mult decat calitatea de client, stiu ca 90% tine de impachetare. Un produs impachetat corect si cu grija, poate sa-ti fie si lansat din avion, fara parasuta, ca sa ajunga intact la tine. Deci faptul ca ai marfa in fata, cred ca doar te poate enerva sa vezi cum se zdruncina in bena, in timp ce treci prin gropile asfaltului. Serios, si daca tii marfa la spate si te zdruncini, parca nu esti atat de deprimat, cand nu esti furios.

Cu tot cu pachetul de acumulatori, prototipul se aseaza (fara sarcina si fara pilot) la aproximativ 95 kg in greutate. E drept, vorbim de prototipul care e cam chel, fara sistem de iluminare, placute de inmatriculare, un bord complet finisat, acoperitoare de lant/motor si tot restul. Spatiul de unde ar trebui sa fie bordul indica un ecran cu touch pentru ceva device gen GPS si ce mai e nevoie, cand faci livrari ca ocupatie principala. Dedesubt, exista proiectat un compartiment generos pentru baterii/acumulatori, ca sa se asigure o autonomie sporita si sa nu se petreaca o buna bucata din zi inlocuind si reincarcand. Oricum, principiul gandit de Fehlberg ar fi ceva de genul un pachet de baterii instalat, altul/altele lasate la sediu pentru incarcare. Livrezi, te intorci, schimbi, pleci iar. Eficienta si productivitate, stimabililor!

Dupa ce a pus la punct prototipul, Fehlberg se afla in cautarea unor investitori cu care sa dezvolte impreuna conceptul si sa il lanseze in fabricatie si sa duca astfel EsCargo la nivelul dorit: functional 100%. Ii urez succes din tot sufletul si poate n-o sa treaca multa vreme pana sa-l vedem pe piata, dar…

Dar personal nu m-a convins EsCargo. Jur ca iubesc gadget-urile, ca imi plac inovatiile, indiferent de gradul de trazneala (de exemplu, geamantanul-trotineta mi-a lasat gura apa – o varianta prin care, din geamantan rasar ghidon, roti, etc., pui o baterie si ai scapat de goana dementa si extenuanta dintre terminalele unor aeroporturi sanatoase), numai ca aici nu prea m-a atins. Smecheria e ca un curier sa fie aproximativ un ninja, sa se poata strecura si misca rapid, ori in cazul asta cu vehiculul lungit si cu directia aia lunga, am senzatia unei girafe invitate intr-o casa fara etaj, pe care tii neaparat s-o prezinti inauntru celorlalti musafiri. Poate ma insel, admit, poate in viitor imi voi schimba parerea.

(sursa: Gizmag.com, rmit.edu.au)