Acasă > Stiri  >  KTM si Husqvarna enduro de 125cc, primele victime ale reglementarilor Euro4

KTM si Husqvarna enduro de 125cc, primele victime ale reglementarilor Euro4

3 minute
KTM si Husqvarna enduro de 125cc, primele victime ale reglementarilor Euro4

Se pare ca noul standard Euro4 privind emisiile si-a revendicat prima victima (daca nu se pune la socoteala evacuarea de pe Ducati 959 Panigale), daca se poate spune asa, deoarece nici KTM, nici Husqvarna nu vor mai putea produce modelele lor de 125cc de enduro, in doi timpi, incepand cu 2017 si mai departe.

Aceasta miscare va lovi destul de aspru in veniturile KTM si Husqvarna, afirma unii jurnalisti. Insa situatia e mult mai complicata, exact cum reusesc deseori prevederile europene sa complice situatia, in loc s-o limpezeasca si parca fac parte din heirupismul romanesc. Mai concret, intai luam decizia, apoi cautam solutii.

Sa explicam putin acest cerc vicios in care s-a intrat. Principala piata pentru modelele enduro in doi timpi cu motor de 125cc este Europa, KTM si Husqvarna comercializandu-le cu mare succes in special in Franta, Italia si Spania. In aceste state, in Europa, in general, modelele enduro sunt omologate sa poata fi utilizate si pe drumurile publice.

2016-Husqvarna-TE-250

Reglementarile Euro4 se aplica tuturor vehiculelor cu doua sau trei roti care pot circula pe drumurile publice, fara exceptii. Deci si modelelor enduro. In mod normal, aceste modele sunt destinate off-road-ului, in America de Nord si intr-o serie de state, nu ai ce cauta cu ele pe drumuri de la un anumit rang in sus sau poti doar sa le traversezi.

In privinta KTM si Husqvarna situatia e si mai trista, modelele de 125cc in doi timpi tintesc segmentul de piloti foarte tineri, la fel ca in industria tutunului, obiectivul in motociclism fiind de a „corupe” cat mai devreme amatorii. Sectionarea segmentului entry-level ar insemna o grava lovitura pentru aceste companii.

In acoperirea prejudiciului, se pare ca atat KTM, cat si Husqvarna va oferi modelele enduro curente intr-o forma neomologata in lineup-ul 2017. Inseamna ca aceste modele 125cc in doi timpi off-road vor fi lansate cu sistem de iluminare pe care le gasim pe modelul Enduro tipic, minus suportul de placuta de inmatriculare. Si bineinteles, interzicerea accesului pe drumurile publice. Si aici ar fi o discutie, caci americanii, de exemplu, nu introduc in categoria drumurilor publice de sub jurisdictia codului rutier anumite cai de acces, carari si poteci samd, spre deosebire de legislatia europeana pentru care prezenta unui om la zece zile, determina caracterul de drum public. In fine…

Jurnalistii americani care au semnalat problema, se intreaba retoric de ce cetatenii din Uniunea Europeana prefera sa achizitioneze modelele KTM, Husqvarna sau altele, cand modelul MX e mai la indemana si mai ieftin. Dar si asta e o alta discutie, pe care n-o mai incep acum.

Pentru americani e dificil de inteles de ce s-ar pune o placuta de inmatriculare (legal, adica) pe un motor in doi timpi si oricum, ei au o alta viziune asupra a ceea ce inseamna enduro. Din nou, nu mai insist.

Cert e ca ar trebui ca federatiile europene de motociclism sa incerce prin demersuri legale sa faca ceva in privinta legislatiei nebuloase, nu de alta, dar cine stie ce mai nascocesc niste gulere albe de la Bruxelles, in avanturile lor legislative.