Daca duminica seara s-a dovedit ca exista un singur raspuns la intrebarea “Cine-l poate bate pe Marquez in Texas” si acesta este simplu si sec: “Nimeni!”, iar cursa a fost aproape fara istoric (sigur, cautand un etalon al spectaculosului, sa o comparam), nu inseamna ca nu exista cateva aspecte care au ramas neelucidate. Sau care nu au fost barfite.

De exemplu, ce s-a intamplat cu Captain America si corelativ, cu colegul Pedrosa? La ce ma refer? Pai sezonul 2015 a fost unul teribil din punctul de vedere al controlului motocicletei RC213V de catre Marquez, cu enorma putere, de necontrolat nici macar de sistemul de franare. In timpul asta, Pedrosa vine dupa o interventie chirurgicala la bratul drept si reuseste sa detina controlul rachetei sale, fara sa puna in pericol prea tare pe cei ce se luptau pentru titlu.

Nu mai insist, problemele au fost multiple, complexe, a trebuit sa se recurga la sasiul modelului 2014 si alte idei si solutii paleative. Apoi sezonul s-a terminat, modelul 2016 a sosit, insa problemele s-au amplificat: s-a trecut la noile anvelope si la noul software care controleaza unitar electronicele de pe toate modelele din concurs. Dureri de cap, insomnii, nervi si frustrare. Lucrurile aratau foarte prost si nici macar de strategie adormitoare nu puteai sa-i banuiesti pe Marquez si Pedrosa, cand cu zambete mov-otravite spuneau “mai avem de munca, parca se leaga ceva”.

Apoi au urmat trei podiumuri, un loc trei si doua varfuri si deocamdata Marquez apare cel mai constant pilot din MotoGP (poate ar fi fost si Dovizioso, dar saracul a tot fost trantit), care nu a alunecat, nu a cazut, nu a acrosat sau a fost acrosat. Ce sa fie, ce sa fie?

Dupa zvonuri, se pare ca intre ultima testare oficiala si runda inaugurala, ambele avand loc in Qatar, a fost gasita formula minune si aia se numeste ca motorul V4 de 90 grade 2016 Honda RC213V e imaginea in oglinda a versiunii de anul trecut, cu arborele cotit infiletat in directie opusa. Acest lucru, de neinteles pana acum de ce s-a mers altfel, aduce Honda in randul lumii, langa Yamaha, Ducati si Suzuki. Asadar, Honda s-a luat dupa Ducati, largind unghiul V-ului pana la un unghi perfect de 90 de grade.

Printre alte avantaje giroscopice, acest lucru inseamna ca reactia de cuplu, in timpul acceleratiei, tinde sa tina motocicleta lipita de asfalt si rezistand wheelie-ului. Pe de alta parte, o parghie de decelerare va usura roata fata in timpul franarii si intrarii in viraje. Adica acolo unde era punctul nevralgic pana acum.

Marquez a desconspirat “micul” secret printre dinti, intr-una dintre interventii, insa nimeni n-a facut pe atunci legatura, bucurandu-se ca pot scrie despre frustrarile sale legate de problemele cu motocicleta, in loc sa decripteze mesajul. Astfel, el a amintit la un moment dat de o schimbare de caracter. In timpul franarii puternice in intrarea in viraj, el a spus jurnalistului respectiv “trebuie sa utilizezi mai mult un stil Yamaha, mergi in deschiderea mai larga si pregatesti iesirea din viraj. Motocicleta a fost astfel mai inceata in schimbarea de directie, insa mult mai stabila, adica fix ceea ce s-a cautat de un an incoace si au albit inginerii Honda. Inainte de cursa de la Losail, pare ca s-a jucat cu jurnalistii, privind retrospectiv. A incercat sa explice ca notoriul raspuns abrupt si violent al acceleratiei combinat cu dificultatea de reglare fina a noului software in privinta controlului POT fi atenuate si controlabile, Honda a lucrat/lucreaza pe problema si exista si piese noi deja. Lumea a inteles ca se lamenteaza deja obisnuit in ultimele discutii cu presa si ca singura necunoscuta ar fi in al catelea tur pica. De fapt, Marquez transmitea ca treburile sunt rezolvate.

Asta inseamna ca de acum, Marquez nu mai trebuie cantarit cu privirea aia: o fi in ziua cea buna, in care controleaza motocicleta, ci va trebui sa fie luat in serios. Poate singura problema sa fie cea cu anvelopele. Desi…

Desi dupa COTA, Marquez a spus ca a folosit pneu fata soft, in premiera, care confera 12-15 tururi in siguranta, apoi “vezi tu”. Si a iesit bine. Insa pneurile Michelin sunt de cosmar pentru majoritatea celorlalti piloti. Lorenzo, care a cazut in Argentina, declara dupa Austin: „Cu pneurile Michelin poti sa cazi in orice moment. Trebuie să incerci sa salvezi ce poti atunci cand nu e posibil sa castigi o cursa.” Rossi la fel, desi a avut mai mari probleme cu ambreiajul, a cazut pentru ca pneurile nu i-au oferit suficienta siguranta. Si lista plangerilor e atat de lunga, incat se aude sughitul celor de la Michelin din Peninsula Arabiei pana in Pampas si din Texas pana in Andaluzia.

Ne oprim putin asupra celui mai prost secret pastrat in MotoGP din ultima buna vreme: mutarea lui Jorge Lorenzo la Ducati, incepand din sezonul urmator. O serie de webzine au trecut de la “Ducati a obtinut un acord verbal din partea lui Lorenzo” la nivelul urmator, acolo unde se stie clar ca spaniolul a si semnat, iar carnavalul onorariului pe care urmeaza sa-l primeasca, e in plina desfasurare. Unii speculeaza 12 milioane pe an, adica 24 sau 25 in cadrul contractului pe doi ani, altii o dau direct in ficat: 25 pe an. In timpul asta, se intampla urmatoarele: Lorenzo tace cu acea tacere care desconspira mai mult decat daca ar da intruna din gura, Rossi deja vine cu elicopterul la curse (ca un fiu preferat), Ducati lanseaza discret, prin ambasadorii de brand, diverse fumigene, iar in cadrul echipei Movistar, pe hartie si acolo unde conteaza, lucrurile merg foarte prost. Unii conspirationisti merg pe variante de-a dreptul rocambolesti, ca cei doi piloti se saboteaza reciproc (inca mai caut motivul constructiv si rentabil pentru care ar face-o). Iar pilotii Ducati dau o mana de ajutor mai mult sau mai putin voluntara intregii situatii.

In orice caz, fum fara foc nu se poate, mie imi pare clar ca Lorenzo nu va mai sta la Yamaha din 2017, deoarece prapastia s-a adancit si mai mult intre el si Rossi, iar ideea de echipa, ei bine, nu e chiar fiecare pe cont propriu, bonus sabotarea reciproca. Si asta in conditiile in care Yamaha i-a pus pe masa o prelungire foarte tentanta de contract. Atat de tentanta, incat Rossi a fost nitel cam nervos intr-o conferinta de presa si a inceput sa-l intepe pe Lorenzo. Numai ca Yamaha se pare ca are planul B si poate si C, in persoana lui Vinales, care pleaca de la Suzuki, locul sau urmand sa fie luat de Iannone. Plus Dovizioso? Oricum, e frumoasa perioada asta, in care se vehiculeaza atatea variante. Iata una dintre ele, cu componenta echipelor in sezonul 2017:

Honda Repsol: Marc Marquez, Dani Pedrosa

Yamaha Movistar: Valentino Rossi, Maverick Vinales

Ducati: Jorge Lorenzo, Casey Stoner

Suzuki: Andrea Dovizioso, Andrea Iannone

Yamaha Tech 3: Pol Espargaro, Alex Rins

KTM: Bradley Smith

Sa tinem minte aceasta configuratie si sa o confruntam cu realitatea de la anul. Pare destul de competitiva, altfel.

Intre timp, Rossi a negat interesul echipei sale VR46 in constituirea unei echipe care sa concureze din 2017 in clasa regina, alaturi de Moto2 si Moto3. Au fost o groaza de zvonuri care spuneau ca Sky Racing VR46 planuieste sa intre in prima clasa, in conditiile in care exista sloturi disponibile in grila, pana la 29 aprilie, cand e data limita de trimitere la IRTA a inscrierilor.

In mod ciudat, chiar Movistar, postul spaniol de televiziune si sponsorul echipei Yamaha, a fost la baza zvonurilor, anuntand ca pe langa cele trei motociclete din categoria Moto3 si intrarea de la anul in categoria Moto2, Sky Racing VR46 isi pregateste intrarea in MotoGP.

A fost nevoie ca Rossi insusi, impreuna cu bossul Pablo Nieto sa intervina si sa spuna cu subiect si predicat ca nu se intentioneaza intrarea in cursa regina. Insa, s-a obtinut prin ricoseu confirmarea ca va avea loc intrarea intr-un slot al Moto2. Deci echipa se va concentra pe Moto2 si Moto3, punct.

Nu pot sa inchei fara sa fiu putin fascinat de evolutia catorva piloti, dupa trei etape. In primul rand, Andrea Dovizioso. Un an de zile i-a luat sa-si inteleaga motocicleta, apoi s-au schimbat lucrurile. Acum se intelege de minune cu ea, a ocupat podiumul la Losail, in Qatar, insa in urmatoarele doua curse a fost trantit, intai de colegul sau, cand mai aveau putin si terminau cursa, chiar pe podium amandoi, apoi in Texas, de Pedrosa. Macar Pedrosa a facut-o la inceputul cursei, nu l-a mai lasat sa viseze cum i-ar sta pe podium, cum s-ar stropi cu sampanie si si-ar face selfie-uri cu colegii de podium si fetele frumoase din staff. In orice caz, sa speram ca si-a consumat ratia de ghinion in aceste doua curse si vom vedea evolutii interesante in cursele viitoare.

Colegul Iannone a redevenit tanarul talentat si muncitor, ocupand locul trei la Austin, un mod de a-si cere scuze in fata unei echipe Ducati impietrite de ce i se intampla la inceputul unui sezon in care considerau ca vor rupe totul (plus micile ajutoare de care vorbesc oamenii rai). Serios, daca fiecare isi vede de treaba si in contextul furtunilor din sanul echipei Yamaha, au o mare oportunitate sa fie in prim-plan in acest sezon.

Pedrosa nu pare sa se regaseasca in acest debut de sezon. Intai, ajunge in Argentina pe locul 3, nu neaparat nemeritat, dar in orice caz absolut intamplator, intr-un concurs dement al imprejurarilor, cu regia semnata de Iannone, dupa o cursa in care a fost anonim. Fair-play, recunoaste acest lucru si o face si cu un soi de furie, blamandu-se pentru cea mai slaba cursa si admitand ca a fost extrem de norocos, poate cel mai norocos din ultimele sezoane. Nu, nu e o modestie tampita, caci lucrurile s-au vazut clar. Apoi, in primul tur din SUA intra in Dovizioso, fara sa intentioneze, insa urmarea e ca ambii abandoneaza si raman fara puncte. Imediat dupa impact, s-a vazut ca Dani regreta teribil si are mustrari de constiinta, nu atat ca a cazut, ci ca l-a scos din cursa si pe italian. Remarcabil, premiul intai cu coronita pentru un caracter deosebit. Insa va trebui sa se adune in cursele urmatoare, ca sa nu ramana doar cu coronita fair-play-ului la final, intr-un sezon in care se anunta mari pericole, chiar dincolo de echipele de fabrica.

In concluzie, e putin cam devreme sa tragem concluzii despre disputarea propriu-zisa a titlului, nu neaparat ca abia trei etape s-au scurs, ci mai ales ca lucrurile sunt foarte incalcite, contradictorii si pe alocuri contondente in afara pistei.

Marquez e singura prezenta constanta pe podium, singurul dintre favoriti care nu a cazut (in antrenamente a facut-o totusi) si singurul care are evolutii din ce in ce mai bune. Si un avantaj de 21 de puncte, teoretic neconfortabil, dar practic, daca sezonul continua asa cum a inceput, poate fi fundatia pe care titlul sa capete tot mai multa consistenta.