Spre sfarsitul saptamanii trecute a venit o stire pe care multi au catalogat-o drept socanta, surprinzatoare, chiar de neconceput: Textron Inc. a fost de acord sa achizitioneze Arctic Cat pentru 247 milioane de dolari, plus datoriile existente (nu s-a detaliat), cu conditia ca actionarii sa aprobe oferta, astfel ca tranzactia propriu-zisa sa aiba loc in urmatoarele doua luni.
Negocierile si discutiile au fost intr-atat de secrete, incat foarte putini oameni au stiut de ele inainte, cea mai mare majoritate a angajatilor nu au stiut nimic, cu atat mai putin dealerii, clientii, presa, restul lumii. Insa exista si o mana de analisti economici pentru care stirea a fost una, hai sa nu spun banala, dar perfect de inteles. In ultimii doi ani, Arctic Cat a fost in pierderi uriase. Au plecat de la 140 de milioane de dolari in banca si zero datorii, ca sa ajunga la finalul anului 2016 cu vreo 10 milioane de dolari in banca, insa 75 de milioane de dolari datorii catre diverse entitati. O pierdere de 200 de milioane de dolari in doi ani, 100 de milioane de dolari pe an.
Acuma, traznetul nu a venit tocmai dintr-un cer complet senin. Aceiasi analisti financiari miroseau ca urmeaza o preluare, ca varianta cea mai rezonabila inainte ca cineva dintre creditori sa ceara instantelor constatarea incapacitatii de plata si toata sarabanda de neplaceri ce s-ar putea finaliza cu un faliment dureros. Nu, Arctic Cat nu o ducea insa rau, la modul la care sa fie scartaieli si insailari ca in cazul multor altor branduri lovite de probleme financiare (precum EBR, MV Agusta, cu care altfel nu se compara). Dar nici lumea nu este naiva si rapoartele financiare erau publice si transparente, iar intrebarile si temerile incepeau sa apara. S-au luat in calcul variante nastrusnice de cumparatori: Yamaha, rivali pe segmentul snowmobile, Harley-Davidson, deloc departe nici ei de probleme financiare, ori poate din alte medii, cu capital privat.
Asa ca surprinderea si socul au fost cumva pozitive, in primul rand angajatii Arctic Cat au rasuflat usurat si s-au umplut de optimism cu privire la viitorul companiei, mai ales ca intelegerea cu Textron spune ca va functiona mai departe ca brand distinct si va ramane periculoasa “pisica arctica”.
Si o sa vedeti ca motivele de optimism sunt destul de intemeiate.
– Achizitia o face un grup extrem de solid financiar, ferit total de fluctuatii si de aventuri speculative, cifrat la 13 miliarde de dolari. Fata de Harley-Davidson cu 10,6 miliarde, Yamaha, cu 7,4 miliarde, Polaris 5,5 miliarde sau BRP o companie de 3 miliarde. In afara de BRP si Yamaha, ale caror date pe 2016 nu le-am vazut, Textron e pe plus solid, iar Polaris si Harley-Davidson inregistreaza pierderi de la un timp (tot de vreo doi ani incoace). Ce inseamna asta? Problemele unei ierni sarace in precipitatii, unor conversii valutare nefericite sau ale unor stocuri excesive se indeparteaza sau cel putin nu mai fac Arctic Cat vulnerabil la asa ceva.
– Textron reprezinta un grup eterogen, care are in componenta multe companii, inclusiv producatoare de componente de tot felul, de la anvelope, la baterii, ambreiaje sau carenaje de plastic. Acestea vor deveni furnizori pentru Arctic Cat, insemnand preturi mai mici, marje mai mari, livrari in anumite conditii avantajoase etc, Costurile de productie se vor micsora si toate companiile vor avea de lucru, ceea ce in final va fi foarte rentabil in plan general, dar si cadru cu cadru.
– Arctic Cat are o serie de oameni valorosi cu idei si potential, in special pe zona cercetare-dezvoltare, dovada fiind o serie de modele uluitoare de vehicule, indiferent ca vorbim de UTV sau snowmobile, ATV sau snowbike-uri (acesta din urma fiind unul dintre exemplele graitoare). Puterea financiara a unui grup precum Textron ar putea face ca investitiile in acest domeniu, unde multe idei au fost puse deoparte, sa poata creste si sa se materializeze creativitatea, ingeniozitatea. Exista zvonuri din trecut care spun ca Arctic Cat s-a oprit “la un milimetru” de a produce trike-ul propriu, care sa concureze Spyder sau Slingshot, de exemplu. De aici inainte, cine stie?
– Si apropo de acest aspect, am vazut cu cateva zile in urma ca Arctic Cat au dat drumul pe piata unor modele din lineup-ul 2018 de snowmobile, cu nemilosul si perfectul motor C-TEC2 8000. In realitate, motorul e gata de un an, insa din cauza finalizarii colaborarii cu un furnizor, au trebuit sa bata palma cu unul nou, ce sa asigure o componenta critica din motor. O situatie cu adevarat neplacuta, pe care altadata, fara datorii si cu conturile pline, n-ar fi intalnit-o.
– Textron are un renume extrem de solid in privinta achizitiilor din trecut, in sensul ca achizitiile sunt mereu evaluate si cantarite, ca sa se poata scoate maximum de eficienta, nefiind genul de companie care achizitioneaza, eviscereaza de active, apoi scapa sau arunca respectiva companie.
– Este foarte clar ca va urma un moment un pic dificil, iar aici ma gandesc la Bad Boy Off Road, o companie achizitionata in trecut, specializata pe vehicule off-road electrice, ATV si UTV, pe care Textron a “convertit-o” la motorizarea traditionala. Se vor canibaliza cei doi producatori, se va intoarce Bad Boy la productia de vehicule cu motor electric, lasand piata libera Arctic Cat? Sunt intrebari al caror raspuns ma determina sa fiu curios. Mai ales ca Stampede, Onslaught, sunt creatii americane, iar asta inseamna mult, mai ales acum. E greu de estimat, mai ales ca am zis si mai sus, Textron nu e genul de gigant care goleste de sange companiile achizitionate si le arunca apoi.
– Exista deja, in reteaua de dealeri si distribuitori ai Arctic Cat destui care vindeau si produsele Textron, iar din partea lor se pare ca vine un feedback pozitiv. Mai ales ca nu s-au intersectat pana acum pe aceleasi segmente, iar asta inseamna un plus de obiectivitate.
Deocamdata, sa asteptam, tranzactia nu e incheiata, nu stim nici deciziile conducerii Textron. Vor urma evaluarile interne, auditurile interne, daca se va incheia, care pot diferi radical fata de cele din exterior, facute pana in acest moment. Poate va fi nevoie de niste masuri ceva mai dure sau dimpotriva, va depasi toate asteptarile cele mai optimiste, o vom sti peste ceva timp. Dupa mai bine de 55 de ani de existenta de sine-statatoare, Arctic Cat inseamna un nume in industria powersports, ceea ce e remarcabil. Pe undeva, e frustrant, desigur, ca dupa mai bine de jumatate de secol sa predai cheile altcuiva, insa in actuala situatie, trebuie sa se inteleaga ca exista foarte mari sanse sa se ajunga la centenar in forma asta, fata de un drum infundat, fara achizitia Textron.